Teritoriul comunei Merei pare să fie patria gunoaielor. După ce Garda de Mediu a aplicat în luna iunie o sancțiune usturătoare pentru depozite ilegale de deșeuri, un nou depozit, de data aceasta mai mare, este reclamat de oamenii din comună, în satul Lipia.
În spatele complexului Avicola, pe o suprafață de teren de câteva sute de metri pătrați, zac munți de deșeuri, iar mirosul este insuportabil.
![](https://expresulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2021/08/IMG_20210805_225824-1024x832.jpg)
Oamenii din zonă spun că de ceva vreme au simțit un miros puternic de excremente de animale și nu știau de unde provine. În cele din urmă au descoperit, pe un teren aflat chiar în spatele complexului sutele de tone de gunoaie. Aici au fost aruncate de la gunoaie menajere, până la deșeuri de grajd și excremente de animale.
Imaginea este una dezolantă și se vede cu ochiul liber că au fost aduse gunoaiele cu remorcile. Parte dintre deșeuri au intrat în putrefacție, astfel că în zona nici nu se poate respira.
Oamenii spun că au sesizat reprezentanții Primăriei Merei, însă primarul Ștefan Chircă le-a trântit ușa în nas și le-a spus că nu este niciun miros în zonă.
Locuitorii satului Lipia spun că au văzut în ultima vreme cum Garda de Mediu sancționează astfel de depozite și speră că se vor lua măsuri și în acest caz.
![](https://expresulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2021/08/IMG_20210805_230009-733x1024.jpg)
Domnul primar ar trebui să știe că pe 16 februarie 2021, deputații PSD Nicu Niță, Paladi George și Ostaficiuc Marius au depus la Senat, spre dezbatere și adoptare, propunerea legislativă privind gestionarea gunoiului de grajd.
Potrivit documentului citat, inițiatorii proiectului de act normativ și-au propus stabilirea cadrului legal pentru desfășurarea activităților de colectare, stocare și valorificare a produselor reziduale de excreție (dejecții solide și lichide) de la animale, în amestec cu materiale folosite ca așternut, resturi de hrană, apă, denumite în continuare gunoi de grajd, în vederea protejării sănătății umane și a mediului înconjurător.
Concret, inițiatorii au în vedere ca, începând cu data de 1 ianuarie 2022, autoritățile administrației publice locale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de dezvoltare inter-comunitară ale acestora, trebuie să implementeze sisteme de colectare și stocare a gunoiului de grajd.
Mai important este însă Art. 2 al inițiativei legislative. Astfel, cei trei deputați au în vedere ca persoanele fizice sau juridice care generează gunoi de grajd să aibă „obligația să depună aceste deșeuri în spațiile indicate de autoritatea locală sau să le predea operatorilor autorizați pentru colectarea acestuia”.
Pentru a putea face acest lucru, însă, Primăria Merei ar trebui să se preocupe de amenajarea unor rampe speciale pentru deșeuri provenite de la animale.