Concursul Național de Creație Literară ,,Vasile Voiculescu” și-a desemnat căștigătorii. Premiile, oferite de președintele Neagu

Concursul Național de Creație Literară ,,Vasile Voiculescu” și-a desemnat căștigătorii. Premiile, oferite de președintele Neagu

Așa cum buzoienii sunt deja obișnuiți, în perioada iunie-octombrie s-a organizat, în județul Buzău, Concursul Național de Creație Literară ,,Vasile Voiculescu”. Anul acesta, concursul, ajuns la a XXXIII-a ediție, și-a propus să aducă un omagiu perso­nalității marelui scriitor de origine buzoiană și să evidențieze opera sa literară. Concursul s-a adresat creatorilor de literatură din întreaga țară și românilor care locuiesc în străinătate, dar și ziariștilor din presa scrisă și audio-vizuală care au publicat în perioada 1 septembrie 2020-1 septembrie 2021 reportaje sau interviuri specifice profesiei.

Concursul a fost organizat pentru două categorii de creatori, respectiv elevi și autori de volume.

După lungi deliberări ale juriului, au fost declarați căștigătorii, iar premiile au fost oferite chiar de președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

„O adevărată plăcere să fii înconjurat de oameni talentați! Ca în fiecare an, Consiliul Județean Buzău a acordat marele premiu și trofeul Concursului național de creație literară Vasile Voiculescu.
Felicitări tuturor participanților, câștigătorilor, dar și organizatorilor. Acest concurs a devenit o tradiție frumoasă, care merită să meargă mai departe.”, a scris pe pagina sa de Facebook, președintele Neagu.

Ei sunt câştigătorii Concursul Național de Creație Literară ,,Vasile Voiculescu”:

ELEVI

  • PREMIILE „ACASĂ LA VASILE VOICULESCU” – manuscrise, elevi Şcoala Gimnazială Pârscov: MIRUNA MANEA (proză) şi MARIA POTÎRNICHE (poezie). Premiile în va­loare de 500 lei fiecare sunt acordate de publicistul CRISTI­NEL POPA.
  • PREMIILE „VASILE VOICULESCU”, elevi de liceu: ALEXIA PLĂCINTĂ (manuscrise, poezie) – Suceava; 800 lei – Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”;
  • Premiul la proză nu s-a acordat.

AUTORI DE VOLUME  

  • PREMIUL SPECIAL „RENAŞTEREA BUZOIANĂ”MIHAI SĂL­CU­ŢAN (Buzău), pentru volumul NIGRIMIADA; 500 lei – Asociaţia Culturală Renaşterea Buzoiană.
  • PREMIUL SPECIAL pentru proză, ­MA­RIAN TOMESCU (Ilfov), pentru volumul de proză SUBSTITUIRE ÎN DESTIN; 700 LEI
  • PREMIUL SPECIAL „DETECTIV LITERAR”RADMILA POPO­VICI (Republica Moldova), pentru volumul VENE ŞI ARTERE (poezie); 700 LEI – Editura Detectiv Literar.
  • PREMIUL SPECIAL pentru publicistică, MIHAELA AIONESEI (Târgu Secuiesc), pentru volumul LA PAS PRIN PATRIA MAMĂ; 800 lei – Primăria comunei Pârscov.
  • PREMIUL SPECIAL AL EDITURII ALPHA, „ALEXANDRU MARGHILOMAN – NOTE POLITICE”, ALEXANDRU MĂCIUCĂ (Râmnicu Sărat) – coordonator, pentru volumul O POARTĂ A RÂMNICULUI.

PREMIILE NAŢIONALE

  • PREMIUL ­NAŢIO­NAL pentru literatură cu caracter religios: EUGEN BARZ (Madrid), pentru volumul FÂNTÂNA LUI IACOB (poezie); 1.000 lei Ziarul LUMINA al Patriarhiei Române.
  • PREMII NAŢIONALE pentru publicistică (ex-aequo): CODRUŢ CONSTANTINESCU (Prahova), pentru volumul LIBER ÎN EUROPA – 1.000 lei – Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, şi GHEORGHE POSTELNICU (Buzău), pentru volumul TÂNĂRUL VOICULESCU ÎNTRE MEDICINĂ ŞI LITERATURĂ; 1.000 lei – Cristinel Popa.
  • PREMII NAŢIONALE pentru proză (ex-aequo): ION FERCU (Bacău), pentru volumul DAC-AŞ FI FOST DUMNEZEU – 1.000 lei, Biblioteca Judeţeană „Vas­ile Voiculescu”, Buzău, şi EVELINE PĂUNA (Bucureşti), pentru volumul DINCOLO DE FERESTRE – 1.000 lei, Centrul Cultural „Alexandru Marghi­loman”.
  • PREMIUL NAŢIONAL pentru POEZIE: RALUCA FARAON (Bucureşti), pentru volumul ALCHILMIA MEMORIEI – 1.000 lei, Centrul Cultural „Alexandru Marghi­loman”.
  • MARELE PREMIU ŞI TROFEUL CONCURSULUI – ŞTEFAN MI­T­ROI (Bucureşti), pentru volumul TATĂL FIILOR MEI – 1.500 LEI, Consiliul Judeţean Buzău.
  • PREMIILE PRIMĂ­RIEI MUNICIPIULUI BUZĂU: Câştigătorul marelui premiu şi laureaţii premiilor naţionale vor primi câte un set din lucrarea „Alexandru Marghiloman – Note politice”.

URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK

Promo

Citeste si articolele urmatoare

Citeste si articolele urmatoare