Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, vizită importantă la Târgu Mureș. Momente pline de emoție

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, vizită importantă la Târgu Mureș. Momente pline de emoție

Ministrul Culturii Lucian Romaşcanu a vizitat ieri Teatrul Național Târgu-Mureş, unde s-a întâlnit cu toţi angajaţii teatrului, a intrat în dialog cu ei şi a răspuns întrebărilor pe care aceștia i le-au adresat. Ulterior, acesta a participat la evenimentul „Școala Ardeleană- Ieri, azi, mereu,”.

„Ieri, 22.06.2022, am trăit la Târgu Mureș 4 momente de emoție:

– întâlnirea cu colectivul Teatrului Național, oameni care pun vocația înaintea inerentelor lipsuri. Am discutat deschis despre priorități, implicarea MC, în scurt timp vom avea vești bune. Întâlnirea a fost urmată de o conferință de presă.

– participarea, la invitația prietenului meu prof.dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST, la evenimentul de suflet dedicat Școlii Ardelene, sufletul renașterii românismului în Transilvania. Au fost cuvinte pline de miez, program artistic care a mișcat participanții.

– depunere de coroane la bustul lui Petru Maior, corifeul Școlii Ardelene, care dă numele secției non-medicale a universității.

– participare la dezvelirea monumentului dedicat Școlii Ardelene. Un monument mult așteptat, care contribuie la păstrarea memoriei luptei românilor în Transilvania. O mențiune specială pentru sculptorul Grama Vasile Ion care a realizat o opera cu adevărat excepțională!”, a scris ministrul Lucian Romașcanu pe pagina sa de Facebook.

Școala Ardeleană a fost o mișcare de emancipare politico-socială deosebit de importantă în istoria României, reprezentanții acesteia fiind cei care au adus argumente istorice și filologice în sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt descendenții direcți ai coloniștilor romani din Dacia, dar și cei care au propus pentru prima dată înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin.

URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK

Promo

Citeste si articolele urmatoare

Citeste si articolele urmatoare