Younes Hamza, tunisianul care a fost golgheter la Petrolul Ploiești, și era curtat de toate marile echipe din România, continuă să joace.
El va împlini 37 de ani peste câteva luni și a acceptat o nouă provocare, aceea de antrenor- jucător. Va face asta în liga a treia, la Voința Limpeziș, potrivit anunțului făcut pe Facebook de gruparea buzoiană.
În cariera sa, Hamza Younes a evoluat la echipe precum CS Sfaxien (Tunisia), Petrolul Ploiești, Botev Plovdiv, Ludogoreț Razgrad (amândouă din Bulgaria), Tractor (Iran), Xanthi (Grecia), Erzurumspor FK (Turcia), Al Ahli (Qâtar), Aris Salonic (Grecia), Petrolul, Larisa (Grecia) și Concordia Chiajna.
Voința Limpeziș este singura echipă profesionistă din România care aparține unui sat.