COD GALBEN de precipitații abundente și viscol în zona de munte. Avertizare valabilă pentru Buzău și județele învecinate

COD GALBEN de precipitații abundente și viscol în zona de munte. Avertizare valabilă pentru Buzău și județele învecinate

Meteorologii au emis o atenționare COD GALBEN, valabilă în intervalul 5 februarie, ora 10:00 – 6 februarie, ora 10:00, care vizează cantități importante de precipitații, ninsori viscolite la altitudini mari și depunere consistentă de zăpadă.

Potrivit avertizării, în județele Prahova, Buzău și Vrancea se vor înregistra ploi însemnate cantitativ, cu acumulări de 25–35 l/mp, iar izolat chiar 40–50 l/mp.

În zona montană a județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Brașov și Covasna, la altitudini de peste 1500 de metri, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare, urmând să se depună un strat nou de zăpadă de 15–30 cm, echivalentul a 20–30 l/mp de apă.

Vântul va sufla cu rafale de 90–100 km/h, determinând viscol puternic și reducerea vizibilității sub 100 de metri, ceea ce va îngreuna deplasarea în zonele montane.

Autoritățile recomandă prudență în trafic și evitarea deplasărilor în zonele afectate, mai ales în intervalele cu intensificări ale vântului.

URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK

Promo

Citeste si articolele urmatoare

Citeste si articolele urmatoare