Astăzi, Spitalul Județean de Urgență Buzău a devenit gazda vernisajului expoziției „Forma vieții”, un proiect care îmbină armonios sensibilitatea artistică cu universul medical. Expoziția de artă poate fi vizitată timp de patru zile, oferind tuturor celor interesați ocazia de a descoperi o îmbinare aparte între artă și vindecare.
Inițiativa aparține profesoarei Ana Maria Bogleș și este realizată în colaborare cu profesorii Raluca Trufin și Răzvan Mihalcea de la Liceul de Arte „Margareta Sterian” Buzău, alături de elevii claselor a IX-a B, a XI-a B și a XII-a B.
Cele 32 de lucrări expuse, inspirate din tematica medicală, explorează într-un mod creativ și profund corpul uman, sănătatea și fragilitatea vieții. Prin culoare și expresie, elevii reușesc să transforme concepte științifice în mesaje vizuale pline de emoție.
Expoziția propune mai mult decât o simplă experiență artistică — devine un prilej de reflecție asupra legăturii dintre trup și suflet, dintre suferință și vindecare. Spațiul medical se transformă astfel într-un loc al dialogului dintre artă și umanitate, oferind pacienților, cadrelor medicale și vizitatorilor o perspectivă diferită asupra vieții.
Evenimentul a fost întâmpinat cu interes de medici, asistenți și alți invitați, care au venit să admire lucrările expuse. În semn de apreciere, managerul S.J.U. Buzău, jr. Sorin Pătrașcu, le-a oferit elevilor tricouri personalizate cu picturi ale propriilor creații.
Expoziția „Forma vieții” s-a bucurat de aprecierea publicului, șase dintre lucrările expuse fiind deja achiziționate de vizitatori. La eveniment au participat directorul Liceului de Arte „Margareta Sterian” Buzău, Găinușă Ana Maria, și directorul adjunct, prof. Câmpeanu Cristian. Managerul spitalului le-a mulțumit profesorilor, elevilor și conducerii liceului pentru implicare, colaborare și contribuția adusă la succesul proiectului.








