REFERAT la proiectul de hotărâre privind aprobarea Referendumului având ca obiect modificarea hotarelor Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Buzău și Unității Administrativ Teritoriale Comuna Țintești, în sensul unirii celor două entități administrative
Viziunea de dezvoltare a municipiului nostru este ,,Buzău, oraș magnet până în 2030”, iar misiunea pentru atingerea acestei viziuni este ca Buzăul să obțină atât de multă atractivitate și competitivitate pentru locuitorii săi, pentru investitori și pentru vizitatori, astfel încât să devină unul dintre cele mai importante orașe din România. Atractivitatea și competitivitatea municipiului nostru constă în crearea și îmbunătățirea permanentă a capacității de dezvoltare în plan economic, educațional, social și cultural.
Buzăul nu se mai poate extinde pentru a se putea face investiții majore, atât publice cât și private!
În acest context, apare ca o necesitate unirea municipiului Buzău cu comuna Țintești, care ar asigura viitorului oraș Buzău o suprafață administrativă de 153 km pătrați, însemnând o creștere de 88,6%, ceea ce va face ca Buzăul să avanseze de pe locul 24, pe locul 7 la nivel național.
De ce comuna Țintești?
Comuna Țintești este cel mai bine poziționată față de municipiul Buzău, având cea mai mare lungime a limitei administrative, adică 13 km, față de 11 km comuna Vadu Pașii (dar pe malul râului Buzău), 4,6 km comuna Mărăcineni (tot pe malul râului Buzău) sau 3,2 km comuna Costești.
Suprafața comunei Țintești este de 72,1 km pătrați, față de de comuna Mărăcineni care are o suprafață de 29,4 km pătrați sau comuna Costești cu o suprafață de 57 km pătrați.
Dar cel mai mare avantaj al unirii municipiului Buzăului cu comuna Țintești este faptul că terenurile din Țintești încep chiar din spatele zonei industriale, iar viitoarea autostradă A7, Ploiești – Buzău – Râmnicu Sărat – Focșani – Pașcani – Siret, va trece aproximativ pe la jumătatea distanței dintre Bulevardul Industriei din Buzău și satul Pogonele din comuna Țintești. Zona economică a orașului trebuie să se dezvolte de o parte și de alta a viitoarei autostrăzi, avându-se în vedere că există o supracapacitate a utilităților în zona industrială, respectiv energie electrică, gaze naturale, apă și canalizare.
- Care sunt avantajele pentru cetățenii municipiului Buzău?
- Crearea de noi locuri de muncă pentru toți buzoienii, inclusiv pentru cei care lucrează în țară sau străinătate, prin atragerea de noi investitori, de o parte și de alta a autostrăzii A7, punându-se mult mai bine în valoare poziția geostrategică a județului Buzău, care se află la confluența celor 3 mari regiuni ale României.
- Asigurarea tuturor utilităților în cele 4 sate din comuna Țintești, în vederea apariției de noi oportunități legate de construirea de locuințe la prețuri accesibile, pentru tinerii buzoieni sau pentru noi locuitori.
- Prin această unire există un potențial mare de creștere a numărului de locuitori ai municipiului Buzău, care în acest moment este pe locul 18 în România.
- Creșterea investițiilor cu fonduri europene deoarece apar noi oportunități de dezvoltare a municipiului.
- Majorarea veniturilor Primăriei Municipiului Buzău, care creează noi posibilități de creștere a nivelului de trai al tuturor buzoienilor, prin noi investiții publice.
- Unirea cu comuna Țintești este un pas foarte important pentru atingerea viziunii de dezvoltare a municipiului nostru, ,,Buzău – oraș magnet până în 2030”.
- Care sunt avantajele pentru cetățenii comunei Țintești?
- Toți locuitorii din cele 4 sate vor avea acces la rețelele de gaze naturale, apă și canalizare, în termen de 2 ani după ce se realizează unirea cu Buzăul.
- Vor fi asfaltate toate străzile din cele 4 sate, în maximum 3 ani.
- Vor fi reabilitate toate grădinițele și școlile la standarde înalte și vor fi implementate toate programele pe educație care funcționează în municipiul Buzău.
- Toți locuitorii din comuna Țintești vor beneficia de transport în comun cu societatea Transbus, cu aceleași facilități ca locuitorii din municipiu, inclusiv gratuitate pentru pensionarii cu venituri lunare până la 2500 de lei, cât și pentru elevi. Taxele și impozitele percepute de Primăria Municipiului Buzău vor fi cele mai scăzute pentru un oraș.
- Va crește valoarea proprietăților, odată cu demararea investițiilor private și publice în zonă.
- Care sunt avantajele pentru ceilalți cetățeni ai județului Buzău?
- Va crește puterea economică a județului, ceea ce va însemna mai mulți bani atât la Primăria Municipiului Buzău cât și la Consiliul Județean și în toate unitățile administrative din județ. În acest moment, peste 70% din cifra de afaceri a tuturor firmelor ce acționează în județul Buzău, se realizează în municipiul Buzău.
- Buzăul poate deveni cel mai mare centru logistic din sud – estul României, având în vedere poziția geostrategică, realizarea autostrăzii A7, drumul expres Buzău – Brăila, precum și înființarea unui aeroport civil la Boboc, la numai 12 km de Buzău, alături de existența celui mai important nod feroviar din regiune.
Această inițiativă privind viitorul Buzăului se poate finaliza dacă cetățenii municipiului vor participa la vot, într-un număr suficient de mare, minimum 30% din numărul de alegători, pentru validarea Referendumului și totodată să răspundă cu ,,DA” la întrebarea ,,Sunteți de acord cu unirea municipiului Buzău cu comuna Țintești?