Din momentul în care pe Platoul Dacia au fost montate comediile, locatarii din zonă nu mai au liniște.
Dincolo de gălăgia cu care erau obișnuiți din anii anteriori, oamenii sunt îngroziți de mizerie, de bălțile de urină și de mirosul greu de suportat.
Mai mult decăt atât, la orele serii, locatarii sunt nevoiți să îi ocolească pe cei care aleg să își facă nevoile în special în zona fostului cinematograf Dacia.
„Centrul orașului Buzău miroase a urină mai rău ca la o toaletă publică, mulțumim pentru „Drăgaică”…”, este mesajul postat pe pagina de socializare de un locatar din centru, mesaj ce însoțește fotografiile prezentate în acest material.