Președintele Consiliului Județean: „Dialogul cu mediul privat este esențial în procesul de dezvoltare a comunităților!”

Președintele Consiliului Județean: „Dialogul cu mediul privat este esențial în procesul de dezvoltare a comunităților!”

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, s-a aflat vineri, în municipiul Buzău, unde a vizitat patru societăți comerciale din diferite domenii de activitate. Scopul vizitei ministrului a fost acela de a afla care sunt nevoile companiilor de top din județul Buzău, în contextul economic actual. Florin Spătaru a fost însoțit de colegul său de cabinet, Lucian Romașcanu, Ministrul Culturii și președintele PSD Buzău, de parlamentari, dar și de reprezentanți ai adminitrației publice locale.

Întâlnirea a fost una extrem de importantă pentru autoritățile locale.

„Astăzi, mediul de afaceri buzoian și-a făcut vocea auzită în cadrul unor întâlniri cu ministrul Economiei, Florin Spătaru, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, parlamentari buzoieni, Romeo Lungu și Laurențiu Țepeluș, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. I-am însoțit cu încredere și cu o convingere importantă: dialogul cu mediul privat este esențial în procesul de dezvoltare a comunităților!

Atât întâlnirea ce a avut loc la Consiliul Județean Buzău, cât și vizitele la Green Group Fiber, Yazaki România și Sara au fost benefice și vom încerca cu toții să găsim și să susținem soluții pentru a diminua presiunea resimțită de mediul de afaceri, într-un context economic tot mai dinamic.”, este mesajul transmis de Petre Emanoil Neagu, președintele CJ Buzău.

URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK

Promo

Citeste si articolele urmatoare

Citeste si articolele urmatoare