7.7 C
Buzău

20 iulie, Sfântul Ilie. Tradiții și obiceiuri ce trebuie respectate cu sfințenie

Recomandările redacţiei

În fiecare an pe 20 iulie,  creştinii ortodocşi îl cinstesc pe sfântul care aduce ploaia, dar şi divinitatea care, mâniată de oameni, aruncă grindină şi trăsnete

În tradiţia populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roţi de flăcări, tunând şi lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie şi că poate provoca furtuni puternice.   Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor. Sf. Ilie Tesviteanul este considerat protectorul recoltelor. Mare făcător de minuni în timpul vieţii şi după ce s-a urcat la cer într-un car de foc, proorocul Ilie a primit de la Dumnezeu puterea de a „deschide şi a închide cerurile”.   

Sfântul Ilie este considerat aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.   Legenda Sfântului Ilie este cu totul atipică: un muritor care s-ar fi făcut vinovat de păcate foarte mari, printre care cel de a-şi fi omorât părinţii după ce a fost ispitit de diavol, s-a căit şi a primit iertarea lui Dumnezeu. A fost ridicat la Ceruri şi de atunci cutreieră norii cu o căruţă cu roţi de foc, trasă de cai înaripaţi (doi sau patru) şi trăsneşte dracii cu un bici de foc.  

În credinta populară se mai spune că demonii fug din calea lui şi vin pe pământ, unde se ascund sub copaci sau chiar în trupurile unor animale. Una dintre superstiţiile legate de Sfântul Ilie este aceea că dacă tună şi fulgeră oamenii trebuie să îşi facă semnul crucii, pentru că Dumnezeu i-a dat voie Sfântului Ilie să lovească orice pentru a doborî demonii, mai puţin crucea. Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române. Pe 20 iulie, în fiecare an, credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie Tesviteanul, prooroc din Vechiul Testament considerat făcător de minuni, aducător de ploi şi ocrotitor al recoltelor. În tradiţia populară, aceasta este o zi de care mulţi oameni se tem.

De Sfântul Ilie, oamenii ţin cont de obiceiuri străvechi. În popor se spune că nu este voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici nu trebuie ca aceste fructe să se lovească unele de altele, pentru a nu cădea grindina. Tot în 20 iulie, merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.  

Sfântul Ilie este şi ocrotitorul recoltelor, de aceea, în această zi, ogoarele se stropesc cu agheasmă, pentru ca ele să aducă rod bogat în anul următor. În dimineaţa praznicului, se culeg cele mai bune plante de leac, care se usucă în locuri ferite de umezeală. Tot acum se culege şi se sfinţeşte la biserică şi busuiocul. „În dimineaţa zilei de 20 iulie, la ţară se culeg plante de leac, în special busuioc, se pun la uscat în podurile caselor sau în cămări. Femeile duc în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit, după care, întoarse acasă, îl pun pe foc, iar cenuşa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice“, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor.

Dacă ați fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o știre,
ne puteţi contacta pentru a trimite sesizări, fotografii și imagini video,
pe adresa de email: redactie@expresulbuzoian.ro,
Whatsapp 0775154151 sau pe contul nostru de Facebook.

Anunturi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.