Un moment extrem de important, astăzi, pe Valea Slănicului. Autoritățile locale din Cernătești, cu sprijinul unor afaceriști locali, au sărbătorit într-un mod aparte Ziua Înălțării Sfintei Cruci.
Astfel, în apropiere de Rezervația Dealul cu Lilieci, a fost ridicată o cruce înaltă de 12 metri, prevăzută cu un sistem de iluminat, vizibilă pe timpul noții chiar și de pe DN 2 Euro85.
Autoritățile locale au mărturisit că și-au dorit realizarea acestui proiect, astel încât toți cei ce trec prin zonă să se poată bucura de imaginea pe care o oferă.
„Este un proiect de suflet, al nostru, autoritățile locale din Cernătești și oamenii de afaceri din zonă. Ne-am dorit ca dincolo de frumusețile locului, oamenii care trec pe aici să se bucure și de această imagine. Dincolo de proiectele implementate pentru bunăstarea louitorilor comunei noastre, ne-am dorit să le oferim și ceva pentru suflet. Monumentul este închinat celor 357 de localnici căzuți în cele două războaie mondiale. Nu întâmplător a fost aleasă această zi, întrucât creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci. Și vă mai mărturisesc ceva, mi-am dorit ca peste ani oamenii să își amintească de noi, cei care am trecut prin administrația locală, ori de câte ori vor privi spre această cruce”, ne-a declarat Petrache Mîrzea, primarul comunei Cernătești.
Astăzi a avut loc ceremonia de sfințire a crucii din apropiere de Rezervația Dealul cu Lilieci. La eveniment au luat parte reprezentanții Consiliului Județean, ai Primăriei și Consiliului Local Cernătești, preoții din zonă, elevi și profesori, dar și oameni simpli.