Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au depistat în flagrant delict un buzoian, în vârstă de 38 de ani, în timp ce şantaja o femeie în vârstă de 44 de ani, din Cochirleanca.
Din cercetări a reieşit că, până în vara anului 2021, cei doi ar fi întreţinut relaţii sexuale consimţite. În acea perioadă, bărbatul ar fi realizat înregistrări video cu persoana vătămată surprinsă în ipostaze intime, fără acordul său, pe care le-ar fi folosit ulterior pentru a o ameninţa cu divulgarea, în scopul de a o determina să continue relaţia.
Bănuitul a fost condus la sediul Poliţiei, împotriva acestuia fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, pe bază de ordonanţă.