De ce se pune grau la încoltit de Sfântul Andrei? Este întrebarea celor mai tineri, care au preluat obiceiul din moși strămoși, însă nu știu adevărata semnificație și cum decurge ritualul acestui obicei.
Pe 30 noiembrie românii îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei, care este considerat ocrotitorul românilor și cel care a adus creștinismul pe meleagurile noastre.
Ziua Sfântului Andrei, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, este marcată de superstiții fiind considerată un Halloween al românilor. De asemenea această zi este și un moment în care magia și misterul se îmbină cu tradițiile și datinile, fiind un prilej al farmecelor și al descântecelor. De Sfântul Andrei, cel mai cunoscut obicei este să se pună grâu la încolțit.
Grâul este un simbol în tradiția folclorică, dar și în cea religioasă. Este utilizat în mai toate ritualurile, începând de la naștere, până la înmormântare. Bobul de grâu încolțit este simbolul vieții care biruiește moartea.
În lumea ortodoxă, este privit drept simbol dumnezeiesc, al creștinilor care îl poartă mereu pe Dumnezeu în suflet, cu credință și smerenie.
Este și motivul pentru care se folosește și cu scop predictiv, mai ales în noaptea din ajunul sărbătorii Sfântului Andrei.
Este un simbol al belșugului, dar și un prevestitor al recoltelor de anul viitor. Tineri și bătrâni deopotrivă cred în puterea lui.
Unul dintre obiceiurile tradiţionale de Sfântul Andrei este punerea graului la încolţit.
Acest obicei se practică din bătrâni și conform tradiției se spune că este aducător de noroc și belșug. În funcție de cum crește acesta, persoana care l-a pus la încolțit va avea sau nu noroc material, belșug și împliniri în anul care urmează. Dacă grâul crește des și înalt, va fi un an rodnic.
Iată cum se pune grâul la încolțit:
- Graul se pune la încolțit în casă, într-un vas cu deschidere largă sau într-un ghiveci, și se poate folosi ca suport atât vata, buretele, cât și pământul.
- Se folosește câte un recipient pentru fiecare membru al familiei, și, de asemenea, fiecare dintre aceștia, să se ocupe de îngrijirea boabelor de grâu puse la încolțit.
- Este recomandat ca vasul cu grâu pus la încolțit să fie așezat la lumină și într-o camera călduroasă. Aceste condiții îl vor ajuta să crească mai repede și mai bogat.
- Este important ca boabele de grâu să fie udate destul de des, chiar și zilnic, și să nu se permită uscarea totală a suportului pe care este pus la încolțit.
- După ce grâul a încolțit, boabele nu trebuie mișcate, deoarece se pot rupe germenii.
- Se spune că aceluia al căruia va fi mai frumos și mai bogat de Anul Nou, va avea parte de împliniri și de belșug.