„Bătălia Cărţilor” și-a desemnat câștigătorii. În competiția din acest an s-au înscris 39 de elevi

„Bătălia Cărţilor” și-a desemnat câștigătorii. În competiția din acest an s-au înscris 39 de elevi

Cea de a doua ediție a Concursul de lectură „Bătălia Cărţilor”, organizat de Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Buzău, a ajuns la final.

În competiția din acest an s-au înscris 39 de elevi: 25 de elevi de gimnaziu, 11 elevi de liceu şi 3 elevi la concursul de „lectură în limba franceză”. În finală s-au calificat 36 de elevi buzoieni.

Din cauza pandemiei de coronavirus, am fost obligați să desfășurăm finala în mediul online, concurenții susținându-și pledoaria pentru cartea preferată prin intermediul unui filmuleț, trimis pe adresa Bibliotecii Județene „V. Voiculescu”.

Juriul, format din reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi bibliotecari, a decis câştigătorii:

CATEGORIA COPII/GIMNAZIU

  • CITITORUL ANULUI: ŞERBĂNICĂ DIANA-ANDREEA, Şcoala Gimnazială Nr. 11 Buzău
  • CEA MAI BUNĂ PLEDOARIE: MOSCOVICI ALEXANDRU-KARIM, Şcoala Gimnazială Nr. 7 Buzău
  • CEA MAI BUNĂ FIŞĂ DE LECTURĂ: ILIE IOANA, Şcoala Gimnazială nr. 11 Buzău

CATEGORIA ADOLESCENŢI/LICEU

  • CITITORUL ANULUI: TĂNASE DIANA-IOANA, Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu”
  • CEA MAI BUNĂ PLEDOARIE: BARABOI ELENA, Liceul de Arte „Margareta Sterian” Buzău
  • CEA MAI BUNĂ FIŞĂ DE LECTURĂ:  BUBULAC ANDREEA-ALEXANDRA, Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu” Buzău

CATEGORIA ADOLESCENŢI/LICEU (LIMBA FRANCEZĂ)

  • CITITORUL ANULUI: CALOEAN MIHAI-DRAGOŞ, Colegiul Naţional „M. Eminescu” Buzău
  • CEA MAI BUNĂ PLEDOARIE: TOADER ILEANA-ALEXANDRA, Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu” Buzău
  • CEA MAI BUNĂ FIŞĂ DE LECTURĂ: TOADER CARMEN-MARCELA, Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu” Buzău.

A fost desemnată CARTEA ANULUI:

  • La secțiunea COPII/GIMNAZIU: „Scrisori din far”, de Emma Carroll
  • La secțiunea ADOLESCENȚI/LICEU: „Un an fără tine”, de Nina de Pass
  • La secțiunea ADOLESCENȚI/LICEU CONCURS ÎN LIMBA FRANCEZĂ: „Monsieur Ibrahim et les Fleurs du Coran”, de  Éric-Emmanuel Schmitt.

*

Concursul „Bătălia Cărților” are ca scop promovarea lecturii în rândul copiilor și adolescenților, adresându-se elevilor de gimnaziu și celor de liceu. În acest an, în premieră, am desfășurat și Bătălia cărților în limba franceză, pentru elevii de liceu.

Potrivit regulamentului, până la sfârșitul lunii septembrie, concurenții au citit cele 10 cărți (respectiv 5 la secțiunea franceză) incluse în concurs, pentru fiecare grupă de vârstă, cărțile putând fi împrumutate de la Biblioteca Județeană „V. Voiculescu”.

Odată cu înscrierea în concurs, fiecare participant a primit o fișă de lectură în care a notat impresiile despre cartea citită. Fișele de lectură ale concurenților au fost  evaluate de un juriu și, în funcție de originalitatea conținuturilor și corectitudinea gramaticală, au fost selectate cele mai bune. Concurenții cu cele mai bune fișe de lectură s-au calificat în finala Concursului „Bătălia Cărţilor” din luna octombrie. Finala a constat în pledoaria video a concurenților și într-un test online, contracronometru, desfășurat pe platforma Wordwall.

Felicitări câştigătorilor şi tuturor participanţilor!

URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK

Promo

Citeste si articolele urmatoare

Citeste si articolele urmatoare