Mii de spectatori la Buzău Fest la Monteoru. Ina și The Montans, aplaudați la scenă deschisă

Mii de spectatori la Buzău Fest la Monteoru. Ina și The Montans, aplaudați la scenă deschisă

Vineri seara atmosfera s-a animat în Sărata Monteoru, mai ales că de la ora 20,00, organizatorii au dat startul primei seri de concerte din cadrul festivalului Buzău Fest. Cei dintâi au urcat pe scenă The Motans, formație constituită în jurul solistului de origine basarabeană, Denis.

Al doilea moment așteptat a fost cel al Innei, concert care a început în jurul orei 21,30. Atmosfera a devenit electrizantă. Hituri precum Flashbacks sau Iguana, dar și celebrul Pohui pe care artista l-a lansat împreună cu Carla s Dreams, au răsunat până spre finalul serii.


„În această seară Zdob și Zdub și Frații Advahov ne vor încânta de la ora 20.00 la Sărata-Monteoru! Vă așteptăm cu drag și vă recomandăm să ajungeți în stațiune înainte de ora începerii concertului. Evităm astfel blocajele în trafic și puteți admira taberele militare, parada portului popular sau să participați la degustarea de produse tradiționale.”, este mesajul transmis de președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK

Promo

Citeste si articolele urmatoare

Citeste si articolele urmatoare