Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, subprefectul Viorel Holban a anunțat că în data de 6 decembrie a transmis către Guvern demisia sa.
Holban a declarat că decizia a fost luată strict din motive personale. Subprefectul susține că activitatea pe care o desfășoară în mediul privat nu îi mai permite să desfășoare activitatea de înalt demnitar.
În cadrul aceleiași conferințe de presă, Holban a făcut un bilanț al activității de subprefect, pe care o desfășoară din data de 1 aprilie 2021.