În această seară, la Popasul Merei, polițiștii buzoieni i-au făcut semn să oprească unui șofer aflat în trafic. Acesta nu numai că nu a oprit, dar a și accelerat, în drumul său către Buzău, pe DN 1B.
Polițiștii au plecat în urmărirea sa și au cerut și întăriri din municipiul Buzău. Echipajele s-au întâlnit la intersecția cu Lipia unde au reușit să îl bloceleze în trafic pe șoferul în vârstă de 60 de ani din Bacău.
În momentul în care s-a văzut încercuit de 6 echipaje de poliție, bărbatul a sunat la 112 și a anunțat că 6 bărbați, înarmați, și cu uniforme de polițiști l-au oprit în trafic.
În cele din urmă, bărbatul a acceptat să colaboreze cu polițiștii și a fost sancționat și pentru că nu a oprit la semnal dar și pentru folosirea abuzivă a numărului de urgență 112.
Polițiștii urmează acum sa stabilească din ce motiv nu a oprit bărbatul la semnalele polițiștilor.