VIDEO Trenul regal a oprit în Gara Buzău. Cum au primit buzoienii membrii Familiei Regale

VIDEO Trenul regal a oprit în Gara Buzău. Cum au primit buzoienii membrii Familiei Regale

Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, şi principele Radu, împreună cu principesa Sofia, au marcat ziua de 10 Mai – Ziua Regalității printr-o călătorie simbolică ce a debutat cu plecarea Trenului Regal din Gara Băneasa din București, apoi a ajuns la Ploiești, Buzău, Brăila și s-a încheiat la Galați.

La Buzău, membrii Familiei Regale au fost așteptați de câteva sute de oameni, de toate vârstele, care i-au întâmpinat cu zâmbetul pe buze, cu saluturi respectuoase și cu steaguri tricolore fluturând energic. Altețele lor Regale au fost primite de către primarul Constantin Toma, prefectul Daniel Țiclea și viceprimarul Oana Matache.

De asemenea, un grup de copii de la Liceul de Arte Margareta Sterian, îmbrăcați în costume de epocă, au salutat membrii delegației la coborârea din trenul regal.

URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK

Promo

Citeste si articolele urmatoare

Citeste si articolele urmatoare