Ședință extraordinară la Consiliul Județean. Proiect important pe ordinea de zi

Buzoienii își caută dreptatea la Consiliul Județean. Ce răspunsuri au primit petițiile adresate instituției

Consiliul Județean Buzău a publicat raportul din care reiese activitatea de soluționare a petițiilor în primele șase luni ale anului, conform prevederilor art. 51 din Constituția României, care spune că „cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor”, iar „autoritățile publice au obligația să răspundă la petiții în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii”.

În perioada ianuarie–iunie 2022 s-au înregistrat 67 petiții din partea buzoienilor, dintre care 48 au ținut de competența Consiliului Județean Buzău, iar 18 au fost înaintate spre soluționare altor autorități și instituții publice competente, iar o petiție a fost clasată.

Problemele principale ridicate de buzoieni au vizat cererile privind asfaltarea sau repararea drumurilor județene, precum și cereri privind remedierea sau decolmatarea șanțurilor de scurgere a apei. Numeroase au fost și sesizările privind condițiile necorespunzătoare ale transportului public de călători și cele legate de nerespectarea orarului/traseului stabilit de către firmele de transport călători. De asemenea, au mai fost semnalate și probleme de ordin social sau sesizări legate de sistemul de sănătate.

URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK

Promo

Citeste si articolele urmatoare

Citeste si articolele urmatoare